Despre natura vremelnică a omului...

Doctore, simt ceva mortal

Aici, în regiunea fiinţei mele.

Mă dor toate organele,

Ziua mă doare soarele

Iar noaptea luna şi stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer

Pe care pînă atunci nici nu-l observasem

Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă

Cu o senzaţie de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente

Am urît şi am iubit, am învăţat să citesc

Şi chiar am citit nişte cărţi

Am vorbit cu oamenii şi m-am gîndit,

Am fost bun şi am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore

Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am imbolnăvit de moarte

Într-o zi

Cînd m-am născut.

(Boala - Marin Sorescu)

Dedic aceste versuri triste unei prietene ce a decedat recent, a fost găsită moartă în pat fără avertisment. O chema Carmen (cunoscută ca Nuţi) . Nuţi era un om simplu care nu-şi dorea de la viaţă decât minimul de fericire, nu cred că a facut rău niciodată cu buna ştiinţă şi a fost mereu o prietenă devotată gata să sară în ajutor în orice moment.

Din păcate soarta nu a fost prea generoasă cu ea, soţul a murit tânăr lovit de cancer dupa o lungă suferinţă, dupa care şi-a petrecut mare parte din viaţă având grijă de sora ei oarbă şi ea decedată după mulţi ani de durere

Mă gândesc cu duioşie la ea, a fost o prezenţă constantă în viaţa mea de mic copil ( fiind cea mai bună prietenă a mamei), întotdeuna cu zâmbetul pe buze facându-mi cadouri si chiar având grija de mine. Acum îmi dau seama că în spatele zâmbetelor ei se ascundea multă suferinţă pe care însă nu a lăsat-o niciodată să se arate în public, a luptat cu mult curaj pentru viaţa celor dragi sacrificându-şi practic viaţa pentru ei.

Iată ca Dumnezeu a luat-o la ea fără suferinţă şi în tăcere.. discret - aşa cum a fost toata viaţa ei pe care şi-a trăit-o cu modestie, discreţie şi curaj.

Nu-mi rămâne decât să adresez o scurtă rugaciune pentru cea care a fost Nuţişor - vei ramâne veşnic în memoria mea... suflete bun şi iubitor

Bucură-te Doamne cu ce ne-ai luat

Şi păstreză-ţi restul,

Mărunţişul de junghiuri şi scarlatine

Şi ne iartă nouă fericirile noastre

Precum şi noi vom ierta

Nenorocirile altora

(Lucian Avramescu)