Simplă cugetare

"A-ţi închipui că Dumnezeu aşteaptă rugăciuni şi jertfe din partea omului înseamnă a-i atribui un foarte meschin instinct de dominaţie şi chiar anume complexe de inferioritate"

(L.Blaga )

Not funny

      La moartea poetului A. Păunescu am răsfoit presa on-line curios cum reflectă mass-media petrecerea unui om , orice s-ar spune controversat. 

      Nu ştiu prea multe despre poet. L-am auzit vorbind la televizor, ştiu de scandalul cu accidentul soţiei sale (tot din presă evident), am văzut poezii scrise de el în care îl ridică în slavi pe Ceauşescu dar şi altele în care critică regimul. Sunt însă câteva poezii care mi-au rămas la suflet şi asta e tot ce conteză pentru mine. Aşa, am vrut să las şi eu un mesaj de rămas bun pe site-ul unui ziar principal ce vestea mortea sa dar am renunţat rapid citind unele din comentariile publicate.

     Cum poţi să scrii: "Bine că a crăpat porc împuţit, putea să mai aştepte până la crăciun", oare ce fel de om ar scrie aşa ceva? Şi încă dacă un astfel de comentariu ar fi fost excepţia nu l-aş fi băgat în seamă dar prea multe mesaje de acest gen m-au făcut să tresar.

     Desigur cred, toată lumea care "răsfoieşte" presa online a remarcat genul acesta de comentarii pline de inepţii, înjurături,caterincă, ce nu au nici o legătură cu articolul în sine sau care se formulează pe sine într-o desfăşurare justiţiară de pe poziţia atoatecunoscătorului.

     Nu mă dau un puritan, şi eu înjur, fac miştouri şi chiar mă amuză uneori caterinca şi comentarii gen "Elena Udrea să sugă p***" dar personal am limitele mele şi moartea cuiva oricum ar fi, nu mi se pare prilej de caterincă. Oare cum ar fi pentru autorii acestor brave comentarii să piardă pe cineva drag şi alţii să zică despre: "Bine că a crăpat porc împuţit"?! E o întrebare retorică pe care nu cred că şi-au pus-o  cei în cauză

Cătalin V

    

In memoriam

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.

(Adrian Paunescu -cu cateva zile inainte de moarte 2010)