Cântec naiv

De ce nu vrei să-nnebuneşti la ora cinci
După-amiază, când e-atât de bine,
Şi în sufrageriile adânci
Să faci pe preşuri tumbe dulci cu mine?

M-aş milogi-n dulapuri vechi să-ţi pui
Rochia moale şi, rămasă goală,
Ne-am bate cu lichioruri amărui
De chimion şi mentă glacială.

Iar către-amurg, făr-a mai ţine minte
Cine suntem, aproape de mătasă,
Îngenunchind pe paturile sfinte,
Am da cu sufletele noastre foc la casă!


Emil Brumaru

Întâmplări

Se întâmplă să-mi cadă-un fruct în mână

Neatins decât de inocenţa mea,

Să-mi izvorască pragul, cheia-n uşă

Să înflorească mi se întâmplă.

Şi cum eram şi neatent şi-aproape

De mine orice astru se rotea,

Tăiam candid cu borul pălăriei

Câte un soare fericit, câte o stea...

Nichita Stănescu

Nudism

Car namol cu o caldare

La femeile care fac nudism.

In tinerete aveam o parere mai buna

Despre femei;

Dar trebuie sa faca cineva

Si treaba aceasta.

Ele nu se mai feresc de mine

Ma numesc “cel care aduce namol”

Si-si vad inainte de nudismul lor.

De fapt eu nici nu le mai bag in seama,

Le numesc “femeile care se inamolesc”

Si ma gandesc la ale mele.

Uneori ma apuca din senin

O pofta grozava de injurat.

Dumnezeii tai de viata

De tinerete

De batranete

De fericire

De iubire

De casatorie

De ideal.

Toti acesti dumnezei

Se prefac in namol de buna calitate.

In orice caz femeile il gasesc foarte bun

Si se ung cu el.

(Marin Sorescu)

Actorii

Cei mai dezinvolţi - actorii !

Cu mânecile suflecate

Cum ştiu ei să ne trăiască !

N-am văzut niciodată un sărut mai perfect

Ca al actorilor în actul trei,

Când încep sentimentele să se clarifice

Moartea lor pe scenă e atât de naturală,

Încât, pe lângă perfecţiunea ei,

Cei de prin cimitire,

Morţii adevăraţi,

Morţi tragic,odată pentru totdeauna,

Parcă mişcă !

Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă !

Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.

Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir,

Penibil şi inestetic

Şi nu ştim unde dracu să ne ţinem mâinile.

(Marin Sorescu - Actorii) 

Lumina

Visează plopul, nemişcat în soare,

Şi umbra din el, neagră, îi curge la picioare...

Un melc îşi taie drumul prin grădină

De-a dreptul, ca un tanc de gelatină,

Ameninţând albine şi furnici

Cu patru tunuri mici.

Tăcerea îşi adună trupul sferic

Într-un boboc de nalbă.

O muscă trece prin lumina albă,

Ca o scânteie de-ntuneric,

Un fluture, cu aripi de umbră şi mătasă

Stropite-n două locuri cu carmin,

Din zboru-i frânt şi plutitor se lasă

Pe vârful unui spin.

Şi florile se-nalţă-ntr-un picior

Să-l poată contempla mai bine.

Cum doarme-n pragul clipei care vine,

Cu aripile desfăcute-n viitor.

( G. Topirceanu)

Taina Evei

Când şarpele intinse Evei mărul, îi vorbi

c-un glas ce răsună

de printre frunze ca un clopot de argint.

Dar s-a întâmplat că-i mai şopti apoi

şi ceva la ureche

încet, nespus de încet,

ceva ce nu se spune în scripturi.

Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a şoptit anume

cu toate că asculta şi el.

Şi Eva n-a voit să-i spuna nici lui Adam.

De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taină

şi-şi miscă geana parca-ar zice

că ea ştie ceva,

ce noi nu ştim,

ce nimenea nu ştie,

nici Dumnezeu chiar.

Eva -Lucian Blaga

SEMN

Plutea o floare de tei

în launtrul unei gândiri abstracte

deşertul se umpluse cu lei

şi de plante.

Un tânăr metal transparent

subţire ca lama tăioasă

tăia orizonturi curbate şi lent

despărţea privirea de ochi

cuvântul, de idee,

raza, de stea

pe când plutea o floare de tei

în launtrul unei gândiri abstracte.

Nichita Stănescu -Semn

Joan Miro - Garden

Cugetare în pragul Paştelui

Un mare specialist în problematica credinţei spunea că actul de credinţa mută munţii ! 

Această apreciere cu aer de hiperbolă subevaluează de fapt puterea credinţei. Cu un act de autentică credinţă poţi ridica zei din nefiinţă. Iar a creea un zeu din nimic e mai mult decât a mişca un munte...

(Lucian Blaga)  

Drumul

Gânditor şi cu mâinile la spate

Merg pe calea ferată,

Drumul cel mai drept

Cu putinţă.

Din spatele meu, cu viteză,

Vine un tren

Care n-a auzit nimic despre mine.

Acest tren - martor mi-e  Zenon bătrânul -

Nu mă va ajunge niciodată,

Pentru că eu mereu voi avea un avans

Faţă de lucrurile care nu gândesc.

Sau chiar dacă, brutal,

Va trece peste mine,

Întotdeauna se va găsi un om

Care să meargă în faţa lui

Plin de gânduri

Şi cu mâinile la spate.

Ca mine acum

În faţa monstrului negru

Care se apropie cu o viteză înspăimântătoare,

Şi care nu mă va ajunge

Niciodată.

(Marin Sorescu)